Ultima carte citită?

Anul ăsta nu cred că o să citesc vreo carte fizică. Adică, de când am Kindle, am citit doar în format electronic. E comod, confortabil, mobil, etc., dar cel mai important, e la modă, într-un sens bun. Nu mai cumpărăm cărți din copaci, nu mai tăiem copaci, nu mai murim asfixiați. Vorbesc serios, e bine că se pot citi cărți întregi, cap-coadă, pe calculator/e-book reader, pentru că e încă un pas pentru salvarea unei planete care, se vede, moare.

Am cumpărat 3 cărți luna asta, una despre marketing și două romane scurte. Am dat 15 dolari pe prima, 10 dolari pe celelalte două. Mult, puțin, nu știu, dar aveam niște bani pe card și m-am gândit că, dacă îi dau pe cărți, măcar îi dau pe ceva. O carte e mai bună decât un pachet de țigări, decât o pizza sau decât o ciocolată. Câteodată, o carte își merită banii, câteodată, nu, dar de fiecare dată banii pe care îi dai pe ea înseamnă răsplata unui om care a muncit să o scrie și sincer, nu e ușor să o scrii și mai ales, e al naibii de greu să o vinzi.

Acum, încerc eu să vă vând o carte. Dacă nu știai, am scris un roman. E despre anii de liceu, dar nu cum ai crede la prima vedere. Nu e „Liceenii, partea a cinșpea”. E despre un liceu plin de profesori „speciali” și despre un articol postat pe blog care era să mă coste viitorul. Dacă o veți cumpăra sau nu, nu știu (sper că da!), dar știu că am 10 motive pentru care să o faceți! Citiți-le, după care decideți.
carteabannerpdf

P.S.: Ultima carte citită?

Profesor de România: Nebunul de la catedră

Am primit pe messenger o poveste superbă de la un băiat care are un profesor de matematică mai puțin obișnuit. Am scos :) și ce mai era de scos și am rămas cu ce e mai jos. Citire plăcută!

Acum o iau din clasa a IX-a,dar cat mai pe scurt. Pai povestea incepe cand eu am vazut rezultatele pe Internet la admiterea la liceu. Am ramas stupefiat cand mi-am vazut numele, alaturi de profilul Matematica-Informatica, am zis ca nu-I adevarat.  Eu imi doream sa ajung la alt profil si am pus ca prostul prima optiune mate-info. Repede am vorbit cu tata, am scris o hartie pentru inspectoratul judetean sa fiu transferat la profilul tehnic, filiera technician in instalatii electrice. Continue reading