Au trecut doar 5 zile de când am primit un Kindle Touch gratuit de la un necunoscut, pentru că m-am văitat pe Twitter că vreau să îmi cumpăr unul și că îmi vând biblioteca fizică pentru una virtuală. De atunci, am avut mult de lucru la ziar, dar o parte din vina absenței mele de pe blog a fost și domnul Kindle, care m-a ținut în lecturare până târziu în noapte cam în fiecare seară, pentru că seara am timp de lecturat. Începem cu niște poze:
Cam așa arată aparatul, are 6 inch ecranul, e foarte ușor și nu are becuri enervante care să-ți obosească ochii în primele 10 minute de când începi să citești ceva. Avantaje are cu carul, dezavantaje nu. Avantaje:
-memoria internă este SSD, deci la apăsarea unui buton ți se deschide cartea, nu aștepți să booteze deloc;
-ecranul este cu e-ink, nu are iluminare cu LED, tot ce trebuie să faci este să ai o sursă de lumină și citești;
-ai ziare, reviste și cărți în Amazon Store cu nemiluita, sute de mii dintre ele fiind gratuite;
-nu există Twitter, Facebook sau Messenger, ca pe o tabletă, deci te poți ocupa de citit;
-are un browser experimental care poate fi de folos dacă e 3 noaptea și vrei să vezi câte vizualizări a făcut un articol pe un site de exemplu, dar și în alte scopuri;
-e mic, e cochet și încăpător, poți băga până la 2000 de cărți pe el;
-bateria ține o grămadă de vreme, de la 3 la 5 săptămâni, în funcție de cât citești;
-transferul cărților de pe PC pe aparat se face foarte ușor: pornești Wi-Fi la Kindle, apeși pe cartea dorită folosind un program și ai cartea în câteva minute.
După cum am spus, nu am găsit niciun dezavantaj pentru aparat momentan, cert este că îl iubesc deja și nu mă pot despărți de el, iar ritualul de seară dinainte de culcare, când citesc cel mai mult, este ca o cană de lapte pentru un somn adânc. E genial, ca și pățania prin care l-am căpătat, în dimineața zilei mele de naștere.
P.S.: Cărțile pe care am vrut să le vând sunt în regulă, încă nu le-am găsit destinatar, însă cu siguranță se va găsi ceva util de făcut cu ele (cel mai probabil Lecturi Urbane în primăvară).









Sunt oficial convins sa imi iau Kindle. Problema care ramane(banii se strang, deci nu intra la probleme): de unde fac eu rost de niste pdf-uri in romana?