Vin de la o lansare de carte, unde am descoperit, de fapt am redescoperit că românii, chiar dacă se dau deștepți și chiar dacă poate sunt, că acolo erau mulți oameni culți, uită extrem și bătător la ochi de des de cele mai de bază maniere. Ei sunt cu școală, dar școala le-a ocupat toată mintea, așa că nu au mai avut timp de altceva. Cu acest gând în minte aș vrea să se dea o lege prin care, la orice eveniment în care un om vorbește și un grup de oameni îl ascultă, telefoanele mobile să rămână undeva afară din încăpere.
Pe toată durata prezentării, au sunat telefoanele în draci. Dacă închideam ochii, puteam să jur că eram în call-center la Romtelecom, așa de cu poftă sunau. Ceea ce m-a surprins cel mai tare și m-a deranjat în aceeași măsură a fost că telefoanele care au sunat nu aparțineau celor 5 persoane sub 25 de ani din sală, cum s-ar fi așteptat acești intelectuali, ci chiar oamenilor de cultură veche, adică de 50, 60 de ani care, pe lângă că își dădeau seama cu greu că le sună telefonul, de-abia reușeau să respingă apelul. Astfel, apelantul revenea și povestea se repeta. Evident că receptorul nu știa să pună telefonul pe mut, că asta ar fi rezolvat problema, dar el nu are nevoie să facă așa ceva, așa că nu l-a întrebat pe vânzător cum să o facă.

Prostia este ceva omniprezent, hei, toți avem așa ceva în noi, dar cel mai important cu prostia este că trebuie să încercăm constant să o ținem doar pentru noi, să fie taina noastră. Dacă o expunem în locuri publice, e ca și când ne-am dezbrăca la propriu și am începe să dansăm pe mese de față cu toată lumea. Dacă mai suntem și oameni de cultură wannabe, atunci prostia este direct proporțională cu numărul de ori în care zici “deci” în discursul tău de la finalul unui speech interminabil și pe deasupra, de tot rahatul…