În ultimele două luni de zile, m-am schimbat. Deci, cum se spune că schimbarea începe din interior, eu am schimbat mai întâi ce am băgat în mine: mâncarea. Am făcut teste, m-am înfometat, m-am umplut până la refuz, am încercat tot ce se poate. În final, am observat că totul pleacă de la mansardă, pentru că mâncarea se sincronizează cu un corp al cărui centru de comandă înțelege când se atinge o limită, reglând nevoile după aceste simțuri, nu după gândire.

Mai exact, senzația de foame nu există. Sau există, dar este o senzație, nu un gând. E o senzație, nu o dorință. Nu vrei să mănânci, ci e nevoie să mănânci pentru că așa trebuie, nu pentru că așa vrei. Nu pentru că poftești, ci pentru că îți este foame. Cu cât mănânci mai regulat și mai corect, senzația de foame va începe să se despartă de tine, de creierul tău, constant bombardat de reclame cu dulciuri delicioase sau cu aripi de pui prăjite în ulei încins, cu mult sos de usturoi. Dacă ești sătul, știi bine că nu ai putea să mănânci nici măcar o aripioară, oricât de pofticios ai fi, nici măcar dacă însuși colonelul ți-ar prăji-o, în bucătăria personală din Corbin. Deci, de ce să nu faci așa pentru orice poftă?

Mi s-a întâmplat chiar acum câteva minute: eram afară, mama mânca salată de vinete cu pâine moale, eu fiind foarte pofticios din fire, am luat o bucată și am mâncat-o. Dar apoi, de nicăieri, mi-am spus simplu că nu mi-e foame. Atât! Am repetat asta de trei ori, după care m-am uitat la bolul de salată de parcă era gol. Nicio poftă, nimic, doar o senzație că eu am mâncat cât a fost nevoie la ultima masă și că dacă aș mânca fie și o singură bucată, ar fi o pierdere de timp și de mâncare. Nu am nevoie de mâncarea aia, o poftesc, dar nu îmi este necesară, nicidecum favorabilă, deci nu am nevoie să o mănânc, pentru că dacă aveam nevoie cu siguranță că stomacul meu m-ar fi atenționat.

Așadar, dacă vrei să nu îți mai fie foame, mănâncă bine, când trebuie, cât trebuie. Începe dimineața cu micul dejun, care trebuie să fie foarte bogat. Eu de obicei am în meniu două ouă de casă (la fiecare două zile, în rest substitui cu lapte și cereale sau altceva), un ghiveci de legume (adică iau legume, le tai mărunt și le călesc, adaug ierburi și suc de roșii și înfulec direct din cratiță) și ceva sărat, fie puțină brânză de casă, fie o felie de cașcaval. Prânzul și cina se pot interschimba, adică fie la prânz mănânc fructe și legume și la cină carne și un orez, fie invers, nu contează. Între mese, dar nu pentru că mi-e poftă, ci fiindcă simt că mi-e foame și doar când simt asta, plusez cu fructe sau mănânc o clătită, o bucățică de ciocolată, o bucată de prăjitură, doar din cele făcute în casă, nimic ambalat frumos. Mă ghidez după sloganul “Fuck Brands, home-made is better!“.

Concluzia este următoarea, iar pe asta vă rog să v-o scrieți undeva să o vedeți în fiecare clipă, tatuați-o pe braț, eu aș face-o dacă aș avea curajul să mă tatuez: Niciodată nu gândești că ți-e foame, întotdeauna simți că ți-e foame. E foarte simplu, între poftă și foame există o MARE diferență. La poftă nu simți nimic, doar gândești că ai vrea și tu. La foame simți, stomacul îți spune, băi frate, grohăie și urlă și te amenință cu moartea dacă nu îi dai alimente. E atât de simplu, totul este să îi dai cum trebuie, cât trebuie și ce trebuie. Nu e nevoie de trucuri, de energizante, de medicamente pentru tăierea poftei de mâncare. Trebuie să te schimbi, să îți schimbi stilul de a mânca, să mănânci după cum îți dictează stomacul, nu creierul. Ăsta e secretul, acum știi!