Un lugojean ne reprezintă la Londra: Succes Vlad!


Personal nu îl cunosc pe Vlad, însă simplul fapt că a ajuns la Londra, mai ales într-o competiție mondială ca Olimpiada este un lucru extraordinar pentru el, noi ca susținători și imaginea de oraș sportiv a Lugojului. Nu cred că am mai avut lugojeni atât de sus în ierarhia mondială a sportului, nicidecum a gimnasticii, așadar Vlad Cotuna merită aplaudat, iar dacă va aduce sau nu o medalie acasă, nu contează deloc, pentru că, după cum bine știm, nu contează culoarea cu care vii acasă, contează culoarea cu care te duci să concurezi, culoarea țării tale.

Simplul fapt că un lugojean este acolo, într-un oraș în care majoritatea orășenilor nu va ajunge vreodată, este motiv de laudă la fiecare colț de stradă, în fiecare instituție, magazin, parc sau terasă, lumea este entuziasmată și știe că, atunci când imnul României va răsuna în sala de gimnastică de la Londra, se va întâmpla și din cauza unui lugojean, iar acesta este un sentiment pe care puține lucruri îl pot stârni pe pământul ăsta. Sentimentul de mândrie pură față de cineva, fără a cunoaște persoana, doar rezonând cu ideile și țelurile ei, oricum s-ar numi ea.

Cu această ocazie fac un apel la toți cei care dețin bloguri, site-uri de știri, de sport sau orice alt site pe care se poate conversa sub formă de comentarii, vă rog, în numele bunului simț și al spiritului olimpic să banați orice comentariu care are în componența sa cuvintele olimpiadă și politică, pentru că acest eveniment nu merită nici măcar să fie pus în aceeași propoziție cu orice figură, act sau desfășurare politică. Mulțumesc pentru înțelegere.

Vlad Cotuna, mulțumim că ne reprezinți acolo, unde puțini ajung, că faci un oraș mic de provincie să se poată mândri cu un reprezentant la cea de-a treizecea ediție a Jocurilor Olimpice, lucru pentru care eu, alături de toți lugojenii, îți mulțumesc. BRAVO VLAD, MULT SUCCES ȘI HAI ROMÂNIA!

About these ads

2 thoughts on “Un lugojean ne reprezintă la Londra: Succes Vlad!

Comentezi?

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s