Una scurtă cu niște țigani


La capătul străzii avem o fântână cu apă potabilă cu acoperiș, ceva frumos, de unde luăm apă să bem cam toți din comună. Apa este extrem de bună, întotdeauna rece și este consumată atât de noi, cât și de cei din localitățile învecinate. Oamenii vin de la zeci de kilometri să își facă plinul de apă, cărând portbagaje întregi de bidoane acasă. Doar că în sat sunt și țigani, iar acești țigani au un singur scop în viața lor, pe lângă ăla de a veni o dată pe an în țară din străinătate: scopul de a fi țigan.

Se duce o vecină să aducă apă aseară. Ajunge, dă la pompă, nu curge apă. Dă mai tare, începe să curgă. Iar dă, iar se oprește, până când, cu chiu cu vai, reușește să își umple vadra. Vine acasă și începe să își toarne apa în sticle, să și-o bage în frigider, că până la urmă așa păstrăm toți apa. Când începe să toarne, mai să leșine: vadra era plină de prezervative. Da, prezervative, nu știu dacă folosite sau nu, probabil că nefolosite, pentru că nu putea nimeni să folosească atâtea prezervative deodată, dar erau prezervative care, cel mai probabil, au fost îndesate pe gura pompei. Vecina a zis că, când ea mai avea vreo 50 de metri până la pompă, un grupuleț de țigănuși a fugit de lângă aceasta după ce au meșterit ceva la ea.

Nu mă luați cu “vorbește în numele tău, rasistule” că nu ține, cu toții împărtășim același sentiment de ură față de această nație. Oricâte campanii am face și oricâte ONG-uri ar mulge bani grei de la europeni pentru educarea lor, țiganii tot țigani sunt, cu mici excepții care să întărească regula, imposibil de adaptat și pur și simplu nesimțiți, profitori și fără lege, cum au fost de mii de ani. Sunt marginalizați pentru că se comportă conform unor inferiori și gata, pentru că un om normal, mai ales un copil normal nu ar face așa ceva. Iar dacă un copil face așa ceva, părinții lui sunt la fel sau poate mai rău decât este el. Scărbos!

About these ads

4 thoughts on “Una scurtă cu niște țigani

  1. In primul rand era vorba de niste copii, iar copiii, caracteristic varstei pe care o au, de multe ori fac diverse prostioare de ale caror consecingte nu sunt constienti.
    Trecand peste asta, chiar si asa, unul, doua, 100 de experiente neplacute nu definesc o intreaga etnie. Gesturi si intamplari aiurea poti intalni la fiecare pas, in orice situatie, oriunde si cu oricine, fie el roman, grec, italian sau tigan.
    Si da, din pacate sunt marginalizati. Dar asta e tot din cauza noastra fiindca pe baza unor evenimente singulare ne-am creat tot felul de preconceptii legate de o intreaga etnie pana la urma si si normal ca acesti oameni nu vor veni cu inima deschisa si bine intentionati din moment ce noi ii vedem in continuare ca un mare bau-bau al societatii.
    Vreau sa cred ca suntem mai presus de atat si ca suntem in stare sa ne autodepasim stereotipurile formate.

Comentezi?

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s