La 18 ani un lucru e clar: suntem extrem de dispuși să luăm decizii greșite. Nu știm să analizăm un lucru la viteză și când ni se pune o amenințare în față, facem cum ni se spune, mai ales că trăim în țara în care trăim, iar aici cred că nu trebuie să detaliez. Un eveniment interesant se întâmplă în fiecare an în învățământul din România, iar acest eveniment se numește ,,strângerea banilor pentru protocol” dinaintea Bacalaureatului. Știți despre ce vorbesc, ați pățit-o și voi CU SIGURANȚĂ. Cine zice că nu, să-i moară mama?

Treaba stă în felul următor: directorii de licee, împreună cu diriginții claselor a XII-a și cu consiliile de părinți ale elevilor se strâng, în secret ca Parlamentul și stabilesc sumele necesare pentru ca ai lor elevi/copii să treacă de ,,examenul maturității” cu bine, cu note cât mai mari. Se strâng mamele, diriginta și președintele consiliului clasei în primă fază, se stabilește o sumă, la un liceu unde învăța Gavril, un prieten, s-au strâns 500 de lei, chiar dacă se anunțaseră camerele de luat vederi și brutalitatea examinării cu un an înainte. Nu există că nu plătești. Nu plătești, ești marginalizat până și de colegi, care trăiesc cu impresia că dacă nu ai plătit tu, întreaga clasă pleacă din start cu o problemă. Banii se bagă în plic și se ating doar de președintele consiliului clasei, nu cumva ca diriginții să își murdărească mâinile.

Apoi, aceștia merg împreună la directorul de liceu, care are contacte. Scriu în timpul prezent pentru că, Ponta și actualul ministru al educației, acest lucru se întâmplă acum și voi știți de asta, nu am nici un dubiu. Suma cea mare merge la inspectorul cel mare, sumele rămase la supraveghetori. La corectori nu se prea intervine, decât foarte greu, la Gavril în liceu au intervenit doar greii orașului, oamenii cu bani mulți, în rest nu se putea că erau Jandarmeria și Poliția cu ei în sală când se corectau lucrările. Supraveghetorii primesc cât să li se dubleze indemnizația, ca să zic așa, adică vreo câteva sute de lei, inspectorul câteva mii de euro (3000 a primit cel care avea în vedere școala lui Gavril, așa am auzit, așa povestesc, nu afirm/infirm nimic).

Banii evident că nu sunt încasați legal, deci nu exista nicio siguranță că gloata unei mame plătitoare de protocol va lua Bacul cu o notă anume, mai ales de trecere, lucru care s-a și întâmplat în mare măsură, mai exact unul a luat, altul a picat, 50%-50%. Chiar dacă unii nu au dat, au luat, dar marea majoritate a celor care nu au dat nu au luat, pentru că aveau și sentimentul ăla că nu au dat și frica aceea pe care doar popii știu să o bage în mințile creștinilor. Dacă nu te rogi, te duci în Iad și arzi pe vecie. Dacă nu dai protocol, nu iei Bacul.

Și, Bacul a venit, a trecut, au venit rezultatele, iar în final a fost dezastru, după cum ați putut vedea. Cu tot cu protocol, jumătate dintre elevi au picat, iar anul acesta, cu protocol sau nu, lucrurile vor sta și mai grav, pentru că frica este și mai mare. Dacă frica este legitimă sau nu, puteți judeca și singuri, nu mă transform în Cristian Andrei acum. Întrebarea mea este: cine a mâncat acele câteva sute de milioane de lei vechi, pentru că atât s-a strâns de la o școală cu 5 clase (5 clase x 30 de copii x 500 de lei = 750.000.000 de lei, aproape 18.000 de Euro).

Ce s-a întâmplat? Păi, Gavril a făcut totul pe puterile lui, cum era normal, pentru că nimeni nu a adus subiectele făcute, nimeni nu l-a chemat în baie să i le dea, nimeni nu a șoptit, nici măcar între ei nu au avut voie să vorbească, iar la matematică a venit inspectorul și a stat în ușă toată proba, de au muțit și directorul și primarul orașului, care a asigurat copiii că totul o să fie bine. Da, a fost bine, dacă nu îi socotim pe cei 200 de copii din oraș care au picat Bacul și care au și dat 500 de lei protocol…

Totul în țara asta, mă, ascultați bine, TOTUL în țara asta de CĂCAT e MITĂ! De la primar, popă, educator, până la ăla care îți golește gunoiul în mașina de gunoi, nici ăla nu ți-l pune pe tot dacă nu îl aștepți cu 5 lei. Nici poștașul nu îi aduce pensia bunică-mii dacă nu îi dă doi lei, să bea și el o bere după ce termină tura.

Un sfat vă dau: nu faceți ca mine! Când aveți o șansă, cât de mică, să plecați dincolo, PLECAȚI fără să vă întoarceți. Chiar dacă plânge mama la ușa autocarului, plecați și nu întoarceți capul. Atât am avut de spus.