În sfârșit, cei de la Lidl m-au surprins cu săptămâna lor tematică, de data aceasta cu bucătăria din Mexic. Am fost de dimineață, când de-abia am găsit parcare, că se pare că lumea a prins gustul acestei promoții. Lista mea a fost scurtă, dar de mult dorită, pentru că mi-a fost frică de țeapa care mi-am luat-o la săptămâna chinezească, atunci când am cumpărat niște cipsuri cu Wasabi care aveau gust de vopsea proaspătă. Dar de data asta am ales bine.
Pe scurt, am pus în coș așa: 8 beri cu aromă de Tequila (20 de lei), un borcan de Jalapeno (6 lei), foi pentru tacos (7 lei 12 bucăți, inițial am vrut să iau meniu, cu sosuri and shit, dar nu am prea multă încredere în prafuri) și am mai luat niște ciocolată, dar românească, că mexicanii nu au auzit de desert.
Ajuns acasă, am așteptat toată familia, după care m-am pus pe gătit. Am mărunțit bine jumătate de kilogram de carne de vită, proaspătă, că nu fac căcaturi fierte când e vorba de mâncare, după care am pus-o la călit cu o ceapă mare și cu sare, piper, boia, chilli flakes și chimen. Când s-a prăjit am pus-o la răcit, dar nu în frigider, ci undeva la răcoare, la umbră, cum zic mexicanii. După care am luat 5 boluri și în fiecare am pus câte ceva. În primul am pus roșii tăiate cubulețe (sare și piper), în al doilea cașcaval, în al treilea varză proaspătă (sare și piper), în al patrulea jalapenos (pentru cine e mai nebunatic, adică eu, ai mei nu s-au atins de el) și în ultimul carnea.
Băi ce cină mexicană în familie am tras. A băut tata bere mă frate!!! Foarte tare, foile alea super crocante, carnea bine făcută, legumele proaspete, cașcavalul pus imediat după carne, ușor topit, ce să mai, o parte de Acapulco la Coștei. Bun, foarte bun și foarte consistent. Eram sigur că pot să dau gata 6 tacos, că nu sunt cine știe ce imensități, dar la al treilea am fost gata. Oricum, e prima dată când Lidl a făcut treabă bună cu produsele astea, până acum ținând-o într-o serie de rateuri mizerabile. A fost primul tacos făcut acasă și a fost foarte bun, nu zic că a fost mai bun decât cel mâncat la Timișoara la restaurant, dar a fost de o savoare mult mai intensă, plus că hei, am știut ce am băgat în el.
Mâine mai iau un set de tacos, dacă mai găsesc. Viva Mexico! Cabrones!
