Se pare că nu doar țiganii sunt de criticat în țara asta, deși nu încetează să mă surprindă în fiecare zi. Astăzi am văzut cu ochii din dotare cât de mult pot semăna românii cu țiganii, cât de suavi pot fi și cât de autoritari se cred, fie că ocupă o funcție, ca de exemplu un polițist, fie că doar au impresia că o fac, cum ar fi un bulibașă.

1. Plec de la job spre casă, liniștit. Muzica îmi cânta în sistemu-mi de două boxe în spate, două în față din Dacie. Un pic cam exclusivist, având în vedere că este totuși o Dacie. Fac dreapta după un parc, la nici 500 de metri de la locul de parcare, când îi văd: El, cu lanțul gros la gât, urmat de Ea, imensă, cu fusta până la pământ și cu trei puradei după ea. Exact în fața mea, văzând probabil că am Dacie, s-au gândit să treacă strada. Văzând asta, am băgat piciorul în accelerație. Țiganul, fără să stea pe gânduri, a întins brațul înspre mine, cu palma deschisă, făcându-mi semn să opresc, SĂ TREACĂ EL. Am oprit la 1 centimetru de el, l-am înjurat ca la ușa cortului, ceea ce la ei e foarte normal și tradițional, țiganul a zâmbit, orbindu-mă pentru un moment cu un dinte de aur din gură, după care a trecut strada. L-am înjurat din nou, că altceva nu puteam să îi fac, după care am plecat mai departe.

2. Nici nu trec bine de semafoare și fac stânga, că îl văd: tare în coi, plin brațul la el de Fornetti, cu mașina parcată în mijlocul drumului, ieșea din magazin și se îndrepta UȘOR spre al său Logan sfânt. Nu m-am putut abține. L-am privit în ochi, m-a observat nesimțitul, iar gura mea a mimat atunci cuvintele “sugi p**a”. Atât, a văzut, dar totuși nu a putut să îmi facă nimic, pentru că ȘTIA că o merită.

Păcat, tipul era polițist, mașina era a poliției, iar el nu se afla în misiune, IAR EU îmi mușc buzele de draci că nu am avut atunci telefonul din bord pornit, că ieșea de un filmuleț frumos. Singura lui misiune era aceea de a ne face orașul și țara de râs, așa cum o fac din ce în ce mai mulți ca el. Deja începe să îmi fie mie scârbă de câte posturi am terminat în cuvântul “păcat”, dar alt cuvânt n-am.

Păcat…