Acum doi sau trei ani mă pregăteam, ca tot omul, să pun decorațiunile prin casă. Era 19 decembrie, deci mai puțin de o săptămână până la Crăciun. Aveam conectat un Xbox la televizor, pe care mergea muzica. Țin minte perfect melodia, precum și momentul în care s-a întâmplat nenorocirea: Linkin Park-A place for my head, imediat după al doilea refren. Ce s-a întâmplat. Ceva foarte, FOARTE urât!

La un moment dat, în cursul acelei superbe dimineți, că nu o să o uit toată viața, am rămas fără ace de siguranță, cu care agățam diverse decorațiuni prin casă. Am plecat imediat la butic și în câteva minute aveam o cutie plină de ace și eram din nou în casă, la decorat. Deodată, melodia de care vă spuneam mai sus a început pe Xbox. Entuziasmat, am început să dansez de nebun prin casă. Aveam ciorapii uzi dintr-un anume motiv, pe care nu l-am descoperit vreodată. Parchetul de dedesubt era laminat. Într-0 secundă, m-am trezit jos și cu un os care stătea să îmi răsară din carne.

Nu a răsărit, pentru că nu mi-am pierdut cumpătul și… ei bine, nu știu dacă o să mă credeți, dar o spun: I-am tras un pumn și s-a dus la loc. Vă jur că asta am făcut, osul s-a dislocat puternic și dacă nu făceam ceva acolo rămânea și acum aș fi avut o cicatrice de toată frumusețea, pentru că eventual trebuia să fiu operat ca să mi-l pună la loc. Ei bine, anul următor, că durerile și tratamentul s-au terminat în ianuarie, am fost complet refăcut.

De atunci, am mai avut câteva accidente nevinovate, în care piciorul meu a jucat pe loc, ca să zic așa. Seara trecută, pe la un șase și ceva m-am întors acasă, după o tură cu bicicleta. Am fost până la autostradă și înapoi, în total 30 de kilometri, un super antrenament cardio. Dar nu mi-a ajuns. Ceva îmi spunea că mai trebuie. Și da, m-am apucat să fac exerciții pe același parchet care m-a terminat și data trecută.

Nu e rupt, nu a mai fost nevoie de pumn, că s-a dus la loc de la sine, dar e umflat și mă doare de îmi vine să mă piș pe mine. Nu pot să merg la job, pentru că, să fim serioși, de-abia merg până la baie, așadar stau și mă uit pe pereți și nu pot să mă gândesc decât la cele minim 10 zile în care nu o să pot face mai nimic. În titlu am scris ruptură, dar credeți-mă, durerea nu diferă prea mult, mai ales cea nocturnă. Să zicem doar că pe la 5 eram în picioare, mă rog, în picioare vine vorba, cu o pungă de morcovi rași de la congelator pe genunchi. La 6 mă uitam deja pe Youtube, că de somn nu mai aveam chef.

Așa că mare atenție: dacă vreți să vă rupeți picioarele, respectați indicațiile din ghid cu sfințenie. Mulțumesc.
—————-
Ți-a plăcut? Cumpără-mi cartea! (because „LIKE” is too mainstream)